Tot mai multi romani aleg sa paraseasca tara natala, Romania, in favoarea altei tari, iar Anglia este o tara minunata pentru care multi romani au o slabiciune. Cu toate acestea, nu este tocmai usor sa faci aceasta tranzitie, mai ales cand sunt implicati si copiii. Daca noi, ca si adulti, ne simtim anxiosi cand vine vorba despre o schimbare asa de mare, nu ii putem condama pe copii ca se simt la fel, sau ca le vine foarte greu sa paraseaca locul in care si-au petrecut copilaria sau si-au cunoscut prietenii.
Mutarea dintr-un loc in altul, este obositor, dar cand vine vorba de mutat cu totul, cu tot ce ai, lucruri, familie in cu totul alta tara, este de o mie de ori mai dificil. Trebuie sa lasi in urma casa parinteasca, familia care te-a crescut, prietenii, locul de munca, vecinii, toate locurile preferate din orasul tau natal. Dar uneori, aceasta schimbare este fortata de nevoia unui trai mai bun, mai usor, mai accesibil. Astfel, incepi sa inchizi ochii si sa impachetezi spre un viitor mai bun, atat pentru tine cat si pentru copiii tai.
Odata ajunsi intr-o tara straina, trebuie sa te ocupi de o multime de lucruri. Trebuie sa cauti o locuinta noua, un loc de munca nou, si nu in ultimul rand, o noua institutie educationala pentru copiii tai.
Scoala in UK pentru Romania
Sistemul educational din UK este foarte diferit fata de cel din Romania. Sunt foarte multe diferente si foarte multe beneficii in acelasi timp. Multe lume ar sustine ca este superior spre deosebire de cel din Romania. Este adevarat ca este diferit si se axeaxa mult pe copii, pe aproape fiecare copil in parte, spre deosebire de sistemul educational din Romania, unde se doreste sa se scoata doar forta de munca pe banda rulanta.
In orice scoala in UK, copiii urmeaza un sistem educational de la varsta de 3 ani pana la 18 ani, dupa cum urmeaza:
- gradinita – de la 3 ani la 4 ani
- reception class – de la 4 ani la 5 ani
- primary school – de la 5 ani la 11 ani
- secondary school – de la 11 ani la 16 ani
- college – de la 16 ani la 18 ani
Deja se observa o prima diferenta intre cele doua sisteme educationale. Daca in Romania, gradinita se desfasoara timp de 4 ani, aici in Anglia, se desfasoara doar 1 an. La toate categoriile de educatie, copiii urmeaza cursuri timp de 6 ore pe zi. Alta diferenta intre cele doua sisteme de educatie. In functie de varsta copiilor tai, ii poti inscrie la una din aceste grupe.
Spre deosebire de scolile din Romania, scolile din UK, primeste calificative si recenzii. Avand aceste informatii, poti compara mai multe scoli in functie de calificativ, recenzii, locatie, grup de varsta etc. Toate aceste detalii sunt publice astfel incat, tu, ca si parinte, sa poti lua o decizie cat mai buna pentru tine si copiii tai. Bineinteles, cu cat o institutie eductaionala primeste un calificativ mai mare, cu atat mai bine.
Un mare plus pe care il are orice institutie educationala din UK, este acela ca acestea sunt periodic inspectate de catre Ofsted, iar acest raport este disponibil si public pentru fiecare parinte. Astfel, poti citi ultimele rapoarte pentru fiecare institutie din UK la care te-ai gandit.
Inscrierea copilului la o Scoala in UK
Dupa ce ai analizat toate scolile pe care le aveai in minte, urmeaza inscrierea copilului la una dintre ele. E foarte important sa ai in minte 2-3 scoli pentru ca nu tot timpul obti locul la prima scoala pentru care ai optat. Exact ca si in Romania, e bine sa ai mai multe optiuni, si si mai important e sa stabilesti care dintre acestea este mai prioritara pentru tine fata de celelalte. In functie de ordinea scolilor alese de tine se incearca ocuparea locului. De exemplu, se incearca ocuparea locului de catre copilul tau la prima optiune, dar daca nu este posibil (fie din motive de lipsa de locuri, sau alte motive), se incearca din nou la optiunea doi, ca in final sa se ajunga la optiunea trei. E foarte importanta ordinea scolilor pe care vrei copilul tau sa o urmeze.
Inscrierea copilului tau la o scoala din UK se poate face atat online cat si in scris. Termenii de inscriere sunt diferiti pentru fiecare categorie de invatamant. De exemplu, pentru Primary School poti aplica online pana la jumatatea lunii Decembrie a anului curent, iar in scris pana la jumatatea lunii Ianuarie a anului urmator. Pentru Secondary School poti aplica atat online cat si in scris pana la data de 31 Octombrie a anului curent. Rezultatul il vei primi in casuta postala dupa luna martie sau aprilie, rezultat pe care il poti consteta daca doresti.
Adminterea copiilor la orice scoala din UK se face de catre Council-ul de care aparti. Daca esti recent stabilit in Anglia si inca nu sti de care Council aparti, poti verifica acest lucru in functie de Postal Code-ul tau pe site-ul guvernului britanic. Tot acolo poti depune si cererea ta online de inscriere a copilului pentru orice scoala in UK.
Aplicarea online difera de la un Council la altul dar sunt foarte similare. La nivel de acte, ai nevoie doar de certificatul de nastere a copilului si dovada de adresa. Totodata vei fi supus unui interviu scurt, la care se asteapta raspunsuri cat mai detaliate. Exemplu de intrebari: De ce ati ales Scoala: My Romania School drept prima optiune? La ce alta Scoala din UK v-ati mai gandit? De ce ati ales sa va vaccinati copiii? etc
Si daca tot am ajuns la partea contraversata in Romania, legata de PRO si CONTRA vaccinuri, aceasta decizie nu reprezinta un factor de acceptare a copilului la scoala din UK. Fie ca ai ales sa iti vaccinezi sau nu copilul nu este un factor elementar si decisiv in ocuparea locului la o scoala din UK. Bineinteles, vei fi intrebat de ce ai optat pentru decizia luata, dar doar atat. Pe parcusul educatiei copilului tau la scoala din UK, vei fi tinut la curent cu vaccinurile disponibile si recomandate pentru copilul dumneavoastra, pe care le poti refuza sau accepta fara alte intrebari suplimentare. Aceasta decizie e a ta ca si parinte, si este foarte respectata in orice scoala din UK.
Fiecare Council va pot oferi tururi gratuite la orice scoala din UK pe care le aveti in minte, tocmai pentru a le putea si vedea. De asemenea, mai exista posibilitatea sa fie vizitate in cadrul zilele de Open Days, program pe care il puteti gasi disponibil pe site-ul Council-ului de care aparti. Astfel, iti poti face o parere proprie despre profesori, facilitati, performantele scolii, modul de organizare a scolii, etc.
Un ultim detaliu, ar fi, ca in orice scoala din UK, tu ca si parinte nu ai niciun cuvant de spus legat de clasa sau profesorului unde va fi repartizat copilul tau. Institutia educationala va decide clasa si profesorul.
Fiecare scoala din UK are structura ei proprie de desfasurare a orelor de curs. Astfel ar fi bine sa participi la Open Days pentru fiecare scoala pe care o ai in minte pentru copilul tau.
Acestea ar fi cele mai importante detalii pe care trebuie sa le sti atunci cand doresti sa-ti inscri copilul la una dintre institutiile de invatamant din Anglia.
Romanii in Anglia
Anglia este o tara minunata care iti ofera foarte multe beneficii, dar este totusi o tara straina. Nu va fi usor la inceput deloc. Vorbim de foarte multe schimbari, precum limba, locul de munca, casa, prietenii, cunostintele… Primele saptamani vor fi foarte obositoare de la atatea drumuri in care ai de cautat o locuinta, un loc de munca si un loc de studiu pentru copilul tau. Bineinteles, ca dupa ce toate sunt aranjate la locul lor va deveni mai usor si mai frumos. Vorbim de Anglia unde traiul este mult mai bun.
Banii nu aduc fericirea, dar in unele cazuri da. Cel putin pentru o perioada de timp. Banii iti aduc linistea sufleteasca si siguranta financiara. Intradevar, Anglia este o tara foarte scumpa dar si salarul unui britanic este mult mai mare. Un britanic isi poate oferi o viata linistita, usor luxoasa, si isi permite vacante fara stres. Nu ca si in Romania, unde simti ca lucrezi non-stop pentru ati asigura doar strictul necesar. Iar pentru ati petrece vacanta undeva trebuie sa faci economii aproape un an intreg.
Anglia este o tara civilizata, in continua evolutie din toate punctele de vedere. Turismul este in plina dezvoltare, transporul in comun in continua evolutie, traficul auto tinut sub control, sistem de educatie potrivit aptitudinilor copilului, esti incurajat sa ai o afacere, alt stil de viata. Acolo weekendurile sunt concentrate pe relaxare si timp in familie. Iar guvernul britanic sustine locuitorii Angliei, nu incearca sa scoata totul de pe ei.
Cu toate ca va fi grea aceasta schimbare, va fi mai bine. Vei avea un trai mai bun, copilul tau va avea o educatie mai buna, veti petrece mai mult timp impreuna. Iar peste cativa ani, veti putea reveni in tara natala, Romania, sa va bucurati de ea, dar intr-un mod linistit si relaxant.
- Cadouri de Martisor pentru Ea realizate de Cristina Munteanu - February 8, 2021
- Cadouri Valentines Day de Cristina Munteanu - February 6, 2021
- Lista necesara de produse pentru intretinerea masinii tale - February 25, 2020